Ceva in aer

In aer

In ultima jumatate de an, am constatat ca una dintre “prevestirile radiestezice” care mi s-au facut pe la inceputul anului pare sa se adevereasca. Sau poate e doar autosugestia. Oricum ar fi, ma incanta si ma intriga in acelasi timp. Este vorba despre « prevestirea » ca, pe masura ce timpul pare sa alerge mai repede, sa se comprime, obtinem mai usor lucruri pe care ni le dorim.

Eu credeam ca, in cel mai bun caz, obtii ceva daca te gandesti intens la acel lucru, repetandu-ti constiincios ca ti-l doresti sau imaginandu-ti ca il ai deja. Desi perseverenta nu-mi lipseste, am un deficit de rabdare suficient de semnificativ incat sa ma saboteze daca mi-as propune sa imi repet periodic cat de mult vreau un lucru sau, mai rau, sa imi imaginez ca il am deja. In plus, pana acum catva timp – nu stiu exact cat -, cam tot ce imi doream neaparat la un moment dat venea spre mine la destul de mult timp dupa ce incetasem sa ma mai gandesc macar la acel ceva.

Asadar, probabil ca e ceva in aer, de vreme ce mi se intampla, mai ales in ultima vreme, doar sa ma gandesc ca mi-ar placea un lucru (inclusiv non-material) si, la putin timp, sa il obtin – sau, cel putin, sa primesc semne ca ar fi posibil sa-l obtin. Poate gandul ala, chiar si asa fugitiv, e, totusi, incarcat cu suficienta intensitate cat sa dea roade. Carevasazica, gandul meu ar fi un fel de Praslea al gandurilor, care “creste” (si recolteaza beneficii pentru “emitatorul” lui) intr-o secunda cat altele in sapte. Sau poate e doar autosugestia.

De exemplu, astazi te poti gandi sau ii poti chiar spune cuiva ca ti-ar placea mult sa zbori cu balonul, iar peste trei zile, la capatul scarii rulante de la metrou sa primesti un fluturas in forma de balon, despre un concurs al carui premiu este chiar o plimbare cu balonul. Adica, asa cum mi s-a intamplat mie azi. As putea, desigur, sa zic ca e un fleac, mai ales ca nu am primit premiul propriu-zis, ci doar un mic reminder al dorintei exprimate recent. As putea, la fel de bine, sa consider ca e unul dintre acele mici mistere frumoase deghizate in « fleacurile » cu care ne e presarata viata de zi cu zi. Poate ca am sa introduc talonul respectiv nu in cosul de gunoi, cum as fi facut in mod normal, ci in urna.

Ar fi al doilea astfel de “mister” pe ziua de azi, pentru ca, de dimineata, am avut un impuls sa ascult U2, o alegere muzicala improbabila pentru mine. Imi plac cateva dintre melodiile lor, dar asta nu ma face tocmai un fan. Pur si simplu, eram in cautare de ceva nou si ma si gandeam ca poate descopar cantecul pe care l-am auzit de curand, pe plaja, in Italia, si pe care nu-l stiam. Gandul asta a fost rapid usuit de un altul, mai realist, care imi spunea ca e imposibil sa aflu despre ce era vorba, mai ales ca n-am retinut niciun vers. Dar ce sa vezi.. a doua melodie din playlist-ul in care am intrat, la intamplare, pe Youtube, era exact AIA. Unde mai pui si ca are niste versuri cu sirop si sens, pentru amatorii de asa ceva.

Sunt lucruri aparent marunte, dar care isi au, ca mai toate celelalte, rostul lor, chit ca nu-l putem pricepe intotdeauna. Semne pe care le primim pentru a deveni mai constienti, mai fericiti si mai recunoscatori. Poate gandurile chiar se transforma in realitati. In cazul asta, cred ca ar fi cazul sa ma gandesc de doua ori inainte sa ma hotarasc ca as vrea ca un ciocan imens, de plastic – cam ca ala cu care ma jucam in copilarie, dar, evident, mai putin inofensiv – sa cada implacabil pe capul sefilor si sa-i turteasca precum in desenele animate, nu?

Sau poate e doar autosugestia. Si cu asta sper ca nu mi-am pus pe fuga norocul din ultima vreme.

Advertisements

Ti-am zis eu?!

Ti-am zis despre alegeri

Ce faci atunci cand cineva apropiat tie face o alegere cu care nu esti de acord, mai ales daca rezultatele sunt altele decat cele scontate?

Te grabesti sa-i semnalezi ca „ti-am zis eu ?!”, cu un aer de indignare si priviri pline de repros?  I(t)i spui ca merita ce i s-a intamplat pentru ca s-a incapatanat sa nu „asculte” si ii anulezi, prin urmare, accesul la intelegerea si ajutorul tau?

Sau, mai degraba, te dai jos de pe cal si il ajuti sa-si elibereze piciorul din capcana ? Ii admiti dreptul – egal cu al tau – la a face alegeri , oricare le-ar fi consecintele, si ii intinzi o mana, gandindu-te ca ai fi putut fi si tu in locul lui?

In final, este – si asta – doar o chestiune de alegere.

Poti alege sa fii acela care s-a ales cu cate cinci minute de glorie pentru fiecare “adevar” sau “dreptate” pe care a pus vreodata monopol. Mici trofee la care vei contempla singur si de care, oricum, nu ii va pasa nimanui. Toti cei care contau vor fi plecat, suferind pentru ca “dreptatea” a atarnat mai greu in cantarul tau.

Poti alege si sa aduci relatiilor cu ceilalti contributia ta de intelegere, acceptare si sprijin. Poti alege sa oferi exact ceea ce ai vrea sa primesti in schimb, in momentele tale mai putin luminoase.

Asadar, ce alegi ?